Dulceaţă de ardei iute pentru domnu’ Grégory – pe bune şi fără mişto

Fiindcă-mi plac… picanteriile 😀

VERONICISME

Aduceţi-mi iute, iute, dulceaţa de ardei iute!

Nu e un simplu joc ţicnit de cuvinte, am chef de oarece dulceaţă şi numai de-asta am în dotare, dar, fiindcă pe-acasă nu-i decât motanul, care mai şi doarme pe deasupra, cui aş putea să i-o cer?

Cum s-ar zice, „io centrez, io dau cu capu’” – adică trebuie să mi-o iau singură. Da’ nici nu e prea departe. Am pus-o în frigider. Poate fiindcă frigiderul, aflat pe hol, e mai aproape de sufragerie decât cămara, care e în bucătărie. Adică ar trebui să fie cămară, dar e depozit de… ce vrei şi ce nu vrei. În care eu nu găsesc niciodată nimic – pentru că ştiu să mă descurc în dezordinea mea, nu într-a altuia.

Şi nici nu-mi trebuie nimic de-acolo, ce-aş putea face acum cu-un şubler, cu maşina de găurit, cu ceva cuie, c-o şubelniţă sau c-un cleşte? Sau c-o lupă?

Vezi articol original 595 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Călătorie în timp

Ador coincidenţele (asemănările întâmplătoare) 😀

ropot de secunde...

Maricel şi Ionica, arheologi amatori, se iubeau printre ruinele risipite pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, sub bannerul holografic pe care scria, tridimensional, fireşte, „FRUMOASĂ ŢARĂ, BINE CĂ NU MAI E LOCUITĂ”, şi, ca o compensaţie pentru mintea lăsată pe tuşă în timpul consumării actului animalic liber consimţit, citeau apoi biletele din  beciul cu sticle (da, aţi ghicit, cineva conservase câte-o hârtie în fiecare dintre sticlele alea astupate cu grijă, de parc-ar fi adăpostit duhuri) şi se întrebau ce-o fi vrut să zică răposatul sau răposata care le scrisese, odată ca niciodată.

Şi chiar era greu de-nţeles! Dacă nu credeţi, iată o mostră:

Ce ţi-e şi cu subiectele astea fierbinţi! Ce moaşă-sa pe gheaţă, s-a încins blogosfera şi nici pe feisbuc nu mai e umbră, internautul e un călător cu mintea asaltată fără răgaz de un arzător cor covârşitor, care trâmbiţează „violul e crimă!”.

Vezi articol original 374 de cuvinte mai mult